Politica de confidențialitate

Site-ul Andreea Plop - Psiholog Cluj-Napoca este deținut de Cabinet Individual de Psihologie - Andreea Simona Plop, care este un operator de date cu caracter personal al datelor dumneavoastră personale.

Regulamentul 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (General Data Protection Regulation, în prezentul document – GDPR, Regulament sau RGPD) a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene în 27 aprilie 2016, prevederile acestuia fiind direct aplicabile începând cu data de 25 mai 2018. Acest Regulament abrogă, în mod expres, Directiva 95/46/CE, înlocuind astfel și prevederile Legii nr. 677/2001 (în prezent, abrogate).

Regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre, protejând drepturile tuturor persoanelor fizice aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Din punct de vedere material, Regulamentul se aplică tuturor operatorilor care prelucrează date cu caracter personal. Regulamentul nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal care privesc persoane juridice şi, în special, întreprinderi cu personalitate juridică, inclusiv numele şi tipul de persoană juridică şi datele de contact ale persoanei juridice.

Datele cu caracter personal sunt definite ca fiind orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă ("persoana vizată"); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.

Prelucrarea datelor cu caracter personal presupune orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea.

Identitatea operatorului

Având în vedere articolul 4 punctul 7 din Regulament, care definește noțiunea de "operator" ca fiind persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenţia sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal, operatorul care prelucrează date cu caracter personal prin intermediul acestui website este Cabinet Individual de Psihologie – Andreea Simona Plop, cu punctul de lucru în Str. Piatra Craiului 43, mansarda, Cluj-Napoca, CLUJ, înmatriculată la ANAF cu CIF 474737710, reprezentată legal de Andreea Simona Plop, cu date de contact psiholog@andreeaplop.com, 0756655572.

Colectarea datelor personale

Care sunt datele cu caracter personal colectate

Operatorul acestui website colectează, stochează şi prelucrează următoarele date personale ale / referitoare la dvs.:

  • Nume, prenume

  • Adresa de domiciliu și/sau de reședință

  • Date de contact (precum e-mail, telefon, fax)

  • IP

  • Imagini vizuale sau secvențe (fotografii, video) încărcate de utilizator

  • Rezultatele obținute în urma completării evaluărilor de anxietate, burnout, sau orice altă evaluare regăsită pe website

  • În cadrul procesului de matching cu un terapeut: vârstă, gen, informații legate de viziunea beneficiarului asupra sa, starea civilă, dacă a mai accesat servicii de terapie în trecut, informații despre starea acestuia în prezent, ce așteptări are de la un terapeut.

Având în vedere că Regulamentul interzice, în principal, “prelucrarea de date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenenţa la sindicate şi prelucrarea de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, de date privind sănătatea sau de date privind viaţa sexuală sau orientarea sexuală ale unei persoane fizice” (conform art. 9 alin. 1), sunt stabilite apoi situațiile în care este permisă prelucrarea unor astfel de date:

a. există consimțământul explicit al persoanei vizate;

b. prelucrarea este necesară în scopul îndeplinirii obligaţiilor şi al exercitării unor drepturi specifice ale operatorului sau ale persoanei vizate în domeniul ocupării forţei de muncă şi al securităţii sociale şi protecţiei sociale

c. prelucrarea este necesară pentru protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate sau ale unei alte persoane fizice, atunci când persoana vizată se află în incapacitate fizică sau juridică de a-şi da consimţământul;

d. prelucrarea este efectuată în cadrul activităţilor lor legitime şi cu garanţii adecvate de către o fundaţie, o asociaţie sau orice alt organism fără scop lucrativ şi cu specific politic, filozofic, religios sau sindical, cu condiţia ca prelucrarea să se refere numai la membrii sau la foştii membri ai organismului respectiv sau la persoane cu care acesta are contacte permanente în legătură cu scopurile sale şi ca datele cu caracter personal să nu fie comunicate terţilor fără consimţământul persoanelor vizate;

e. prelucrarea se referă la date cu caracter personal care sunt făcute publice în mod manifest de către persoana vizată;

f. prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă sau ori de câte ori instanţele acţionează în exerciţiul funcţiei lor judiciare;

g. prelucrarea este necesară din motive de interes public major, în baza dreptului Uniunii sau a dreptului intern, care este proporţional cu obiectivul urmărit, respectă esenţa dreptului la protecţia datelor şi prevede măsuri corespunzătoare şi specifice pentru protejarea drepturilor fundamentale şi a intereselor persoanei vizate;

h. prelucrarea este necesară în scopuri legate de medicina preventivă sau a muncii, de evaluarea capacităţii de muncă a angajatului, de stabilirea unui diagnostic medical, de furnizarea de asistenţă medicală sau socială sau a unui tratament medical sau de gestionarea sistemelor şi serviciilor de sănătate sau de asistenţă socială, în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sau în temeiul unui contract încheiat cu un cadru medical şi sub rezerva respectării condiţiilor şi garanţiilor prevăzute la alineatul (3);

i. prelucrarea este necesară din motive de interes public în domeniul sănătăţii publice, cum ar fi protecţia împotriva ameninţărilor transfrontaliere grave la adresa sănătăţii sau asigurarea de standarde ridicate de calitate şi siguranţă a asistenţei medicale şi a medicamentelor sau a dispozitivelor medicale, în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern, care prevede măsuri adecvate şi specifice pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor persoanei vizate, în special a secretului profesional; sau

j. prelucrarea este necesară în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare ştiinţifică sau istorică ori în scopuri statistic, proporţional cu obiectivul urmărit, respectând esenţa dreptului la protecţia datelor şi prevede măsuri corespunzătoare şi specifice pentru protejarea drepturilor fundamentale şi a intereselor persoanei vizate.

Obținerea Consimțământului

Generalități

Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.

Acordarea consimțământului trebuie să fie realizată printr-o declarație sau printr-o acțiune neechivocă care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoştinţă de cauză şi clară a acordului persoanei vizate pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal. În cazul în care consimțământul persoanei vizate este dat în contextul unei declarații, în format electronic sau în scris, care se referă și la alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care o diferențiază în mod clar de celelalte aspecte, putând fi realizată chiar și prin bifarea unei căsuțe. Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.

Cookies

Pe acest site se folosesc cookie-uri. Acestea nu dăunează computerului dvs. şi nu conţin viruşi, ci au rolul de a contribui la o utilizare mai facilă, eficientă şi sigură a site-ului. Ele reprezintă fişiere-texte de mici dimensiuni care sunt salvate pe computerul dvs. şi sunt salvate de browser-ul utilizat.

Multe dintre cookie-urile folosite se numesc „session cookies”, care sunt şterse automat după vizita pe acest site. Altele rămân în memoria computerului dvs. până la ştergerea acestora de către dvs., acestea făcând posibilă recunoaşterea browser-ului la o vizită ulterioară.

Puteți configura browser-ul dvs. pentru a vă informa cu privire la utilizarea cookie-urilor, astfel încât să puteți decide de la caz la caz dacă să acceptați sau să respingeți un cookie. În mod alternativ, browser-ul dvs. poate fi configurat să accepte automat cookie-urile în anumite condiții sau să le respingă întotdeauna sau să șterge automat cookie-urile la închiderea browser-ului. Dezactivarea modulelor cookie poate limita funcționalitatea acestui site web.

Cookie-urile care sunt necesare pentru a permite comunicațiile electronice sau pentru a oferi anumite funcții pe care doriți să le utilizați (cum ar fi coșul de cumpărături) sunt stocate în conformitate cu prevederile art. 6 alin.1 lit. f) din GDPR, conform cărora prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă. Prin urmare, operatorul acestui website are un interes legitim în stocarea anumitor cookie-uri, pentru a asigura o optimizare fără erori tehnice. Alte cookie-uri (cum ar fi, spre exemplu, cele utilizate pentru analizarea comportamentului dvs. de navigare) sunt de asemenea stocate şi vor fi tratate separat în acest document.

Fişiere jurnal de pe server

Providerul acestui site colectează şi stochează în mod automat informaţiile pe care browser-ul dvs. le transmite automat către noi prin intermediul fişierelor-jurnal. Acestea sunt:

  • Tipul şi versiunea de browser

  • Sistemul de operare folosit

  • URL-ul paginii care a generat inițial solicitarea pentru afișarea paginii sau obiectului curent (Referrer URL)

  • Numele de gazdă al computerului care accesează

  • Date temporale privind accesarea server-ului

  • Adresa IP

Temeiul legal pentru prelucrarea unor astfel de date este reprezentat de art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR, care permite prelucrarea de date atunci când este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri, la cererea persoanei vizate, înainte de încheierea unui contract.

Formular de contact

În cazul în care ne trimiteți întrebări prin intermediul formularului de contact, vom colecta datele introduse în formular, inclusiv datele de contact pe care le furnizați, pentru a răspunde întrebărilor dvs. și a altora ulterioare. Nu transmitem aceste informații fără permisiunea dvs. Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le introduceți în formularul de contact numai cu consimțământul dvs. [în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR]. Puteți să vă revocați oricând acordul, un e-mail informal în acest sens fiind suficient. Datele prelucrate înainte de a primi solicitarea dvs. pot fi prelucrate în mod legal. Vom păstra datele pe care le furnizați pe formularul de contact până când:

  • solicitați ștergerea datelor;

  • revocați consimțământul pentru stocarea acestora sau dacă

  • scopul pentru stocarea acestuia nu mai este valabil.

Orice dispoziții legale obligatorii, în special cele referitoare la perioadele obligatorii de păstrare a datelor, nu sunt afectate de cele arătate mai sus.

Contactare prin e-mail sau telefon

Dacă ne contactați prin e-mail, telefon sau fax, solicitarea dvs., inclusiv toate datele personale pe care le veţi furniza vor fi stocate și prelucrate de noi în scopul soluţionării cererii dumneavoastră, în baza consimţământului exprimat de dumneavoastră.

Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le furnizaţi în temeiul următoarelor prevederi legale din cuprinsul GDPR, respectiv:

  • numai cu consimțământul dvs. - în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR

  • pentru executarea unui contract sau în etapa precontractuală - în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR

  • pentru îndeplinirea scopului şi interesului legitim urmărit de noi, respectiv acela de prelucrare eficientă a cererilor trimise de dvs. - în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR.

Vom păstra datele pe care le furnizați în acest mod până când:

  • solicitați ștergerea datelor;

  • revocați consimțământul pentru stocarea acestora sau dacă

  • scopul pentru stocarea acestuia nu mai este valabil, în toate situaţiile cu excepţia perioadelor obligatorii de păstrare a datelor.

Scopul prelucrării datele colectate

O parte din datele colectate pe acest site sunt utilizate pentru:

  • Prestarea serviciilor pe care le oferim în beneficiul dumneavoastră (spre exemplu, pentru soluționarea problemelor de orice natură referitoare la produsele și serviciile noastre, pentru asigurarea serviciilor de suport etc.)

  • Funcţionarea optimă și optimizarea acestui site (statistic şi analitic) - Ne dorim în permanență să vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru, motiv pentru care putem colecta și utiliza anumite informații în legătură cu gradul de satisfacţie pe care l-aţi avut pe durata navigării pe acest site, vă putem invita să completați chestionare de sugestii sau altele asemenea.

  • Informare periodică a utilizatorilor - Vrem să vă ținem la curent cu privire la ofertele noastre. În acest sens, vă putem trimite orice tip de mesaj conținând informații generale și tematice, informații cu privire la oferte sau promoții, precum și alte comunicări comerciale cum ar fi cercetări de piață și sondaje de opinie. Pentru comunicările de acest tip, avem ca temei consimțământul obţinut în prealabil de la dumneavoastră. Vă puteți răzgândi și retrage consimțământul în orice moment.

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor, având la bază atât consimțământul persoanei vizate, cât și rațiuni de executare conformă a contractelor sau de realizare a intereselor legitime ale operatorului (cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil).

Drepturile utilizatorilor

Drepturile dumneavoastră privind datele cu caracter personal şi mijloacele de exercitare a acestora sunt: Dreptul de informare, Dreptul de acces, Dreptul la rectificare, Dreptul la ştergerea datelor, Dreptul la restricţionarea prelucrării, Dreptul la portabilitatea datelor, Dreptul la opoziţie, Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor, Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești, Dreptul de retragere a consimțământului.

  • Dreptul de informare - puteți solicita informații privind activitățile de prelucrare a datelor dvs. personale, privind identitatea operatorului și a reprezentantului acestuia sau cu privire la destinatarii datelor dvs.;

  • Dreptul de acces – puteţi obţine din partea operatorului o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care vă privesc şi, în caz afirmativ, acces la datele respective şi la următoarele informaţii : scopurile prelucrării; categoriile de date cu caracter personal vizate; destinatarii sau categoriile de destinatari cărora datele cu caracter personal le-au fost sau urmează să le fie divulgate, în special destinatari din ţări terţe sau organizaţii internaţionale ; acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă ; dreptul de a solicita operatorului rectificarea sau ştergerea datelor cu caracter personal ori restricţionarea prelucrării datelor cu caracter personal sau dreptul de a se opune prelucrării etc.

  • Dreptul la rectificare - puteți rectifica datele personale inexacte sau le puteți completa;

  • Dreptul la ştergerea datelor - puteți obține ștergerea datelor, în cazul în care prelucrarea acestora nu a fost legală sau în alte cazuri prevăzute de lege;

  • Dreptul la restricţionarea prelucrării - puteți solicita restricționarea prelucrării în cazul în care contestați exactitatea datelor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;

  • Dreptul la portabilitatea datelor - puteți primi, în anumite condiții, datele personale pe care ni le-ați furnizat, într-un format care poate fi citit automat sau puteți solicita ca respectivele date să fie transmise altui operator

  • Dreptul la opoziţie - vă puteți opune în special, prelucrărilor de date care se întemeiază pe interesul legitim al operatorului;

  • Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor - puteți cere și obține intervenția umană cu privire la respectiva prelucrare sau vă puteți exprima propriul punct de vedere cu privire la acest tip de prelucrare;

  • Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești - puteți depune plângere față de modalitatea de prelucrare a datelor personale la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și / sau vă puteți adresa instanțelor judecătorești pentru respectarea drepturilor dvs.;

  • Dreptul de retragere a consimțământului – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe consimțământul dvs., vi-l puteți retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare valabilă.

Obligațiile operatorului de date

Găzduire/Hosting sunt furnizate de către HOSTINGER operations, UAB cu sediul în Švitrigailos str. 34, Vilnius 03230 Lithuania, email: domains@hostinger.com , informațiile prinvind Politica de confidențialitate care sunt gestionate și procesate de către operatorul de date și se găsesc în totalitate pe site-ul acestuia la adresa: https://www.hostinger.com/legal/privacy-policy .

Google Maps

Acest site utilizează Google Maps, un serviciu de mapare şi localizare, prin intermediul unui API. Furnizorul este Google Inc., 1600 Amphitheater Parkway Mountain View, CA 94043, Statele Unite ale Americii.

Pentru a garanta protecția datelor pe site-ul nostru, veți descoperi că Google Maps a fost dezactivat atunci când vizitați site-ul nostru pentru prima dată. O conexiune directă la serverele Google nu va fi stabilită înainte de activarea autonomă a Hărților Google, adică cu consimțământul dvs. în conformitate cu articolul 6 alin. 1 lit. a) GDPR. Acest lucru va împiedica transferul datelor către Google în timpul primei vizite pe site-ul nostru. După ce ați activat serviciul, Google Maps va stoca adresa IP. De regulă, este transferat ulterior pe un server Google din Statele Unite, unde este stocat. Furnizorul acestui site web nu are control asupra acestui transfer de date odată ce Google Maps a fost activat.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

Google Maps foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR. Pentru mai multe informaţii, consultați Declarația de confidențialitate a datelor Google la adresa următoare: https://policies.google.com/privacy

Chat Online

Platforme Chat Online

WhatsApp

Prin intermediul WhatsApp, asigurăm o comunicare eficientă cu clienții noștri. Pentru cei care locuiesc într-o țară din Spațiul Economic European (care include Uniunea Europeană) și orice altă țară sau teritoriu inclus (denumită în mod colectiv "Regiunea Europeană"), Whatsapp este operat de către WhatsApp Ireland Limited, cu sediul în 4 Grand Canal Square, Grand Canal Harbour, Dublin 2, Irlanda.

Conform politicii WhatsApp, care poate fi consultată și analizată aici: https://www.whatsapp.com/legal/#privacy-policy, Whatsapp Ltd. fiind și parte din Companiile Facebook, prin intermediul acestui serviciu se colectează și prelucrează date cu caracter personal cu respectarea principiilor de securitate și confidențialitate aplicabile la nivel european (în special, RGPD) sau la nivel internațional (dacă vorbim de servicii puse la dispoziție de Whatsapp Inc. - EU-U.S. Privacy Shield Framework and the Swiss-U.S. Privacy Shield Framework).

Prin intermediul Whastapp se prelucrează:

  • date furnizate chiar de către utilizatori (cum ar fi cele legate de contul de utilizatori - numărul de telefon, nume de profil, fotografia - conexiunile utilizatorului. În ceea ce privește mesajele transmise, acestea nu sunt stocate pe serverele WhatsApp, cu excepția celor care nu putut fi trimise (spre exemplu, pentru un utilizator offline) și care sunt stocate pentru o perioadă de 30 de zile înainte de a fi șterse.

  • date colectate în mod automat (informații privind status-ul utilizatorului “last seen status”, preferințe ale utilizatorului stocate prin intermediul cookies, adresa IP, informații legate de browser, unele informații legate de tranzacții și plăți - pentru termenii și condițiile privind plățile, recomandăm să consultați https://www.whatsapp.com/legal/?eea=0#payments-in).

Temeiul legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul Whatsapp este reprezentat de art. 6 lit. f) din Regulament, bazându-ne pe interesul nostru legitim pentru legalitatea prelucrării.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

WhatsApp foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR, conform informaţiilor disponibile aici https://www.whatsapp.com/legal/#privacy-policy-our-global-operations

Comunicări Audio-Video

Servicii de comunicare Audio-Video

Folosim instrumente specifice conferințelor online, pentru comunicarea cu clienții noștri. Dacă alegeți să comunicați cu noi printr-unul din aceste tool-uri, datele dvs. personale vor fi colectate și prelucrate atât de noi, cât și de către furnizorul respectiv.

Aceste tool-uri colectează toate informațiile pe care le furnizați dvs. (spre exemplu, adresa de e-mail sau numărul dvs. de telefon). Sunt procesate și alte informații precum durata conferinței, timpul petrecut în cadrul respectivei conferințe, numărul de participanți, alte informații specifice funcționării acestor instrumente, dar și date tehnice (cum ar fi: adrese IP, tipul dispozitivelor utilizate, tipul și versiunea sistemului de operare, detalii despre camera și microfonul folosit, dar și date și informații de conținut - mesaje text, mesaje vocale, fotografii și fișiere încărcate etc.).

Temeiurile legale pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul acestor tool-uri sunt reprezentate de:

art. 6 lit. b) din Regulament, pentru a comunica eficient cu partenerii noștri contractuali și cu actualii sau potențialii clienți;

art. 6 lit. f) din Regulament, bazându-ne pe interesul nostru legitim pentru legalitatea prelucrării, din perspectiva simplificării și accelerării comunicării cu noi.

Cu toate acestea, vă aducem la cunoștință faptul că nu deținem în totalitate controlul asupra tuturor aspectelor procedurale și de de legalitate privind prelucrarea datelor cu caracter personal, sens în care vă rugăm să consultați politicile de confidențialitate ale furnizorilor de astfel de instrumente de video-audio comunicare. În măsura în care a fost solicitat consimțământul dvs., utilizarea respectivului tool se va face în baza acestui consimțământ, până la retragerea acestuia.

În ceea ce privește durata de stocare a datelor prelucrate ca urmare a utilizării acestor instrumente, în afara perioadelor legale privind stocarea, la solicitarea dvs. sau dacă stocarea nu mai este necesară, datele cu caracter personal vor fi șterse de către noi. Însă, pentru mai multe detalii privind stocarea datelor de către furnizorii de tool-uri de comunicare audio-video în scopuri proprii, vă rugăm să-i contactați și să studiați politicile acestora de confidențialitate.

Google Meet

Folosim Google Meet pentru a facilita comunicarea cu dumneavoastră. Furnizorul acestui serviciu este Google Inc., cu sediul în Statele Unite ale Americii, 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043. În Spațiul Economic European (SEE) și Elveția, serviciile Google sunt furnizate de către Google Ireland Limited încorporată și care funcționează în conformitate cu legislația Irlandei (număr înregistrat: 368047), cu sediul în Casa Gordon, strada Barrow, Dublin 4, Irlanda.

Pentru mai multe detalii privind prelucrarea datelor cu caracter personal, vă recomandăm să consultați politica disponibilă aici: https://policies.google.com/privacy

Publicitate și Analiză

Google Analytics

Acest site utilizează funcțiile serviciului de analiză web Google Analytics. Furnizorul acestui serviciu este Google Inc., cu sediul în Statele Unite ale Americii, 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043.

Google Analytics utilizează așa-numitele cookie-uri. Fișierele cookie sunt fișiere text care sunt stocate pe computer și care permit o analiză a utilizării site-ului de către utilizatori. Informațiile generate de cookie-uri cu privire la utilizarea de către dvs. a acestui site web este, de obicei, transferat pe un server Google din Statele Unite, unde este stocat.

Stocarea cookie-urilor Google Analytics și utilizarea acestui instrument de analiză se bazează pe Art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorul acestui site are un interes legitim în analiza tiparelor utilizatorilor pentru a optimiza atât serviciile oferite online, cât și activitățile de publicitate ale operatorului.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

Transmiterea datelor către Statele Unite ale Americii se bazează pe Clauzele contractuale standard (SCC) ale Comisiei Europene.

Anonimizare IP

Pe acest site am activat funcția de anonimizare IP. Ca rezultat, adresa IP va fi abreviată de Google în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state care au ratificat Convenția privind Spațiul Economic European înainte de a fi transmisă în Statele Unite. IP-ul complet va fi transmis către unul dintre serverele Google din Statele Unite și va fi abreviat acolo doar în cazuri excepționale. În numele operatorului acestui site, Google va folosi aceste informații pentru a analiza utilizarea de către dvs. a acestui site, pentru a genera rapoarte privind activitățile site-ului web și pentru a furniza alte servicii operatorului acestui site în legătură cu utilizarea site-ului. Adresa IP transmisă împreună cu Google Analytics din browserul dvs., nu vor fi fuzionate cu alte date din posesia Google.

Browser plug-in

Aveți opțiunea de a preveni arhivarea cookie-urilor făcând modificări pertinente ale setărilor software-ului browserului dvs. Cu toate acestea, trebuie să subliniem că, în acest caz, este posibil să nu puteți utiliza toate funcțiile acestui site. În plus, aveți opțiunea de a preveni înregistrarea datelor generate de cookie și legate de utilizarea de către dvs. a site-ului web (inclusiv adresa IP) de către Google, precum și de prelucrarea acestor date de către Google, descărcând și instalând plug- in disponibil sub link-ul următor: https://tools.google.com/dlpage/gaoptout?hl=en

Obiecția față de înregistrarea datelor

Aveți opțiunea de a împiedica înregistrarea datelor dvs. de către Google Analytics făcând click pe următorul link. Acest lucru va duce la plasarea unui cookie de renunțare, care împiedică înregistrarea datelor dvs. în timpul viitoarelor vizite la acest site: dezactivarea Google Analytics.

Pentru mai multe informații despre manipularea datelor utilizatorilor de către Google Analytics, consultați Declarația privind confidențialitatea datelor Google la: https://support.google.com/analytics/answer/6004245?hl=ro.

Parametrii demografici furnizați de Google Analytics

Acest site utilizează funcția "parametri demografici" furnizată de Google Analytics, prin intermediul cărora se generează rapoarte care oferă informații privind vârsta, genul și interesele vizitatorilor site-ului web. Sursele acestor informații sunt publicitatea pe criterii de interes generată de Google, precum și datele vizitatorilor obținute de la terţi prestatori de servicii. Aceste date nu pot fi alocate unui anumit individ. Aveți opțiunea de a dezactiva această funcţie în orice moment, făcând modificări pertinente ale setărilor pentru publicitate în contul dvs. Google sau puteți în general, interzice înregistrarea datelor dvs. de către Google Analytics.

Perioada de arhivare

Datele privind nivelul utilizatorilor sau al incidentelor stocate de Google legate de cookie-uri, ID-uri de utilizator sau ID-uri de publicitate (de exemplu, module cookie DoubleClick, ID de publicitate Android) vor fi anonime sau șterse după 26 luni. Pentru detalii, faceți click pe următorul link: https://support.google.com/analytics/?hl=en#topic=3544906

Alte servicii de publicitate și analiză

Google Ads and Google Conversion Tracking

Acest site utilizează Google Ads. Ads este un program promoțional online al Google Inc. - 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043, Statele Unite ale Americii ("Google").

În legătură cu Google Ads, folosim un instrument numit Urmărirea conversiilor. Dacă dați click pe un anunț publicat de Google, va fi plasat un modul cookie pentru scopuri de urmărire a conversiilor. Fișierele cookie sunt fișiere text minuțioase pe care browserul web le plasează pe computerul utilizatorului. Aceste cookie-uri expiră după 30 de zile și nu sunt folosite pentru a identifica personal utilizatorii. Dacă utilizatorul vizitează anumite pagini ale acestui site și cookie-ul nu a expirat încă, Google va putea recunoaște faptul că utilizatorul a făcut click pe un anunț și a fost conectat la această pagină.

Un alt modul cookie este alocat fiecărui client Google Ads. Aceste module cookie nu pot fi urmărite prin intermediul site-urilor web ale clienților Ads. Informațiile obținute cu ajutorul modulelor cookie de conversie sunt utilizate pentru a genera statistici de conversie pentru clienții Ads care au optat pentru utilizarea urmăririi conversiilor. Utilizatorii primesc numărul total de utilizatori care au făcut click pe anunțurile lor și au fost conectați la o pagină echipată cu o etichetă de urmărire a conversiilor. Cu toate acestea, ele nu primesc nicio informație care să le permită să identifice personal acești utilizatori. Dacă nu doriți să fiţi implicat, aveți opțiunea de a obiecta față de această utilizare prin dezactivarea cu ușurință a modulului cookie de urmărire a conversiilor Google prin intermediul browserului dvs. web în conformitate cu setările utilizatorului. Dacă faceți acest lucru, nu veți fi inclus în statisticile privind Urmărirea conversiilor.

Depozitarea cookie-urilor "Conversion" și utilizarea acestui instrument de urmărire se bazează pe Art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorul site-ului are un interes legitim în analiza tiparelor utilizatorilor, în scopul optimizării ofertelor web și a publicității operatorului.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 - Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

Transmiterea datelor către Statele Unite ale Americii se bazează pe Clauzele contractuale standard (SCC) ale Comisiei Europene.

Pentru a consulta informații mai detaliate despre Google Ads și Urmărirea conversiilor Google, consultați Politicile de confidențialitate a datelor Google la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.

Puteți configura browser-ul dvs. în așa fel încât să fiți notificat în orice moment când sunt plasate module cookie și puteți permite cookie-urile numai în anumite cazuri sau să excludeți acceptarea cookie-urilor în anumite cazuri sau pentru toate situaţiile și puteți, de asemenea, să activați ștergerea automată a cookie-urilor după închiderea browserului. Dacă dezactivați modulele cookie, funcțiile acestui site Web pot fi limitate.

E-Commerce și Modalități de Plată

E-commerce

Prelucrăm date cu caracter personal atât cât este necesar pentru a încheia sau modifica un raport contractual cu societatea noastră/societatea care administrează acest site, respectând prevederile art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR1. Astfel, prelucrăm (colectăm, înregistrăm, structurăm, stocăm, modificăm, extragem etc.) datele cu caracter personal din momentul accesării acestui website numai cu scopul facilitării accesului la produsele sau serviciile noastre sau/şi pentru a încasa contravaloarea acestora.

Plăți online

Pentru procesarea plăților online, utilizăm furnizori de servicii de plată terți, respectiv Stripe Payments Europe Ltd. și Klarna Bank AB (publ).

Atunci când efectuați o plată pe website-ul nostru, anumite date cu caracter personal sunt transmise direct către acești furnizori, în măsura necesară pentru procesarea plății. Aceste date pot include, fără a se limita la: numele și prenumele, adresa de e-mail, adresa de facturare, suma tranzacției, moneda, adresa IP, date despre dispozitiv, precum și informații necesare prevenirii fraudei.

Stripe Payments Europe Ltd. (1 Grand Canal Street Lower, Grand Canal Dock, Dublin, Irlanda) acționează în calitate de operator de date independent pentru datele de plată. Informații suplimentare despre modul în care Stripe prelucrează datele cu caracter personal sunt disponibile în Politica de confidențialitate Stripe: https://stripe.com/privacy

Klarna Bank AB (publ) (Sveavägen 46, 111 34 Stockholm, Suedia) oferă opțiuni de plată de tip „buy now, pay later” și/sau plata în rate și acționează, de asemenea, ca operator de date independent. Klarna poate efectua verificări de identitate și evaluări de risc în conformitate cu legislația aplicabilă. Detalii suplimentare pot fi găsite în Politica de confidențialitate Klarna: https://www.klarna.com/ro/politica-de-confidentialitate

Temeiul legal al prelucrării este:

  • executarea unui contract (art. 6 alin. (1) lit. b GDPR), respectiv procesarea plății pentru serviciile achiziționate;

  • respectarea obligațiilor legale (art. 6 alin. (1) lit. c GDPR), inclusiv obligații contabile și fiscale;

  • interesul legitim al furnizorilor de plăți (art. 6 alin. (1) lit. f GDPR), în special pentru prevenirea fraudei și asigurarea securității tranzacțiilor.

Datele cu caracter personal pot fi transferate și prelucrate în Spațiul Economic European și, în anumite cazuri, în afara acestuia, în conformitate cu garanțiile legale prevăzute de GDPR.

Website-ul nostru nu stochează datele complete ale cardului bancar. Acestea sunt procesate exclusiv prin intermediul furnizorilor de plăți autorizați.

Conform Regulamentului, “în vederea menţinerii securităţii şi a prevenirii prelucrărilor care încalcă prezentul regulament, operatorul sau persoana împuternicită de operator ar trebui să evalueze riscurile inerente prelucrării şi să implementeze măsuri pentru atenuarea acestor riscuri, cum ar fi criptarea” - considerentul 83. Astfel că disponibilitatea de criptare puternică și eficientă este o necesitate pentru garantarea protecției, confidențialității și integrității datelor cu caracter personal.

În timpul procesului de cumpărare a produselor comercializate prin acest website, datele dumneavoastră bancare sunt în siguranță!

Folosim metode sigure de criptare, datele fiind transmise prin conexiuni de înaltă securitate către unitățile financiare. Astfel că datele furnizate de dumneavoastră pentru efectuarea de plăți nu sunt transmise către terți și nu rămân salvate în baze de date.

Concluzie

Prezenta politică privind prelucrarea datelor cu caracter personal este generată în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, dar şi cu celelalte dispoziţii legale naţionale aplicabile.

Ne rezervăm dreptul de a face orice completări sau modificări la această politică. Recomandăm consultarea Politicii în mod regulat pentru o informare corectă și actualizată în ceea ce privește prelucrarea datelor personale.

Pentru mai multe detalii cu privire la prezenta Politică GDPR, precum şi pentru exercitarea oricărui drept dintre cele menţionate anterior, poate fi trimisă o notificare scrisă la datele de contact indicate mai sus.

Legea aplicabilă

Prezentul contract este supus legii Române. Eventualele litigii apărute între Cabinet Individual de Psihologie – Andreea Simona Plop și utilizatori/clienți/cumpărători se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești Române competente.

Modificarea termenilor și condițiilor

Cabinet Individual de Psihologie – Andreea Simona Plop are dreptul de a modifica oricând și în orice mod oricare dintre prevederile cuprinse în Termeni și condiții sau Termenii și Condițiile în întregime, fără nicio notificare prealabila și fără a fi obligata sa îndeplinească vreo alta formalitate fata de Utilizatori. Orice modificare este acceptata deplin și necondiționat de către Utilizatorii site-ului prin simpla utilizare sau accesare a site-ului sau a oricărei facilitați oferite de site, intervenite oricând după operarea modificării, iar neacceptarea oricărei modificări atrage obligația respectivului Utilizator de a înceta de îndată accesarea site-ului și/sau utilizarea în orice mod a serviciilor oferite prin intermediul acestuia.

Informații de contact:

Dacă doriți să ne contactați pentru a înțelege mai bine această Politică sau doriți să ne contactați în legătură cu orice problemă referitoare la drepturile individuale și informațiile dumneavoastră personale, puteți trimite un e-mail la psiholog@andreeaplop.com 

Locație

Str. Piatra Craiului 43, Mansardă
Cluj-Napoca, România

Contact

0756 655 572
psiholog@andreeaplop.com